Anotimpurile vietii

E seară.
După ce mi-am făcut încă o cană de cafea m-am lăsat pradă acelei muze ce copleşeşte inevitabil creierul muritorilor. Muzica. Precum nişte păsări origami în bătaia brizei mi se răsfiră gândurile asupra vieţii. Nu, nu mă luaţi la înjurat, sau blestemat din cauza vârstei fragile spunând că eu nu pot să va spun nimic despre viaţă, vouă celor trecuţi de mult timp de 30, 40 sau 50. Nu spuneți că nu sunt demnă.
De ce subestimaţi ceea ce credem? Oare nu aţi gândit cândva aşa ca noi şi credeaţi că vedeţi lumea corect? Nu lumea se schimbă, voi va schimbaţi!
Dese ori înghiţim noi cei mici povețe şi e corect să facem asta.
E noapte.
Nu cred că copii nu ştiu să judece mai bine decât adulţii. Noi adolescenţi însă suntem nişte fiinţe instabile. În veşnică schimbare. Aşa zise morse sau urşi polari ai timpului de revoluţionare.
E dimineaţă.
Îmi pun perna pe faţă şi îmi spun ”Să te văd eu ce o să spui copiilor tăi peste 30 de ani”.

                                                                                  - fie infinitul cu voi, Eva

Trezeste-te, respiri, iubesti, zambesti

Mmm, cât îmi plac acele momente de deşteptare emoţională...

Pe facebook deja stau câteva mesaje necitite de la persoane atât de necunoscute pe cât şi de apropiate. Aş trage draperiile puţin, dar nu mai e unde, sunt transparente şi lumina zăpezii de afară îmi orbeşte feerica apariţie în lumea ”celor treji”. I-au în braţe căţelul şi zâmbesc cât de larg ar fi posibil.

Încălzesc fericirea în piept.

Lumea pare din nou infinită. Zâmbesc.

Simt soarele care locuieşte în fiecare din noi chiar dacă afară e iarnă şi e trist. În interiorul fiecăruia din noi există marea, pământul, cerul, soarele, noaptea şi lumina zilei. Cât de frumos ar fi ca toţi acei oameni ”goi” pe interior, din societate, să se trezească şi ei. Să se trezească din goana după stilul perfect, după maşina cea mai bună şi din strigătul ”Nu am bani” deşi îşi poartă în buzunare sume mari în chipul telefoanelor de ultimă generaţie.

Simte cum vibrează viaţa în tine omule! Trezeşte-te! Spune ”scuze”, ”te iubesc”, ”sunt aici” și zâmbește chiar și trecătorilor necunoscuți.

                                                                                - fie infinitul cu voi, Eva

Sunt om

Cum ar fi dacă într-o bună zi ai primi o scrisoare de la însuși Viața? Te-ar anunţa că nu ţi-au rămas decât încă câteva ore din durata sa pentru tine. Ce ai face tu?
Eu aş sări pe pat!
Ahm, ai înţeles corect, chiar aş sări pe pat. Precum un copil mic. Mi-aş mângâia motanul şi i-aş pupa boticul. Ce mai am de pierdut? Aș asculta muzică. Aş sorbi câteva guri de cafea amară. Aş mânca ciocolată fără să îmi bat capul de glicemie. Aş merge la cei ce sunt mai aproape şi i-aş ţine în braţe câteva clipe. Aş simţi frica, dar aş ascunde-o în oceane de fericire. Câteva ore omule! Doar câteva ore!
Aş bate din palme trecătorilor, nu contează dacă mă vor privi ciudat. I-aş anunța pe toți că e o zi frumoasă chiar dacă afară ar ploua cu găleata sau ar fi lunecuş numai bun pentru ați programa o excursie la secția de traumatologie. Aş merge la târg şi aş cumpăra tot ce mi-ar veni sub mână. Ceilalţi ar încerca să mă salveze de nebunie, dar eu aş continua.
Aş privi oraşul de pe acoperişul celei mai înalte clădiri. Aş împărţi o prăjitură cu un copil la întâmplare doar ca să văd cerul prin ochii lui. Aş mânca îngheţată şi aş citi ultima pagină a cărţilor pe care le am pe lista de așteptare.
”De ce?” ați întreba cu siguranță voi.
Pentru că viaţa e doar o introducere într-un întreg balansoar de poeme? Pentru că sunt om și din răutate mi-aş da seama că nu sunt singura care a primit acea scrisoare.
                                                                            - fie infinitul cu voi, Eva